Zero Trust vs. Least Privilege

În peisajul digital în continuă evoluție, securitatea cibernetică a căpătat o importanță capitală. Organizațiile se confruntă cu o gamă tot mai mare de provocări, necesitând adoptarea unor cadre de securitate robuste. Două cadre notabile de securitate cibernetică sunt Zero Trust Network Access (ZTNA) și Principle of Least Privilege (POLP). Acest ghid cuprinzător explorează aspectele tehnice ale acestor sisteme, permițând managerilor IT să-și evalueze asemănările, diferențele, avantajele și dezavantajele și, în cele din urmă, să aleagă cadrul care se aliniază cel mai bine cu nevoile specifice ale organizației lor.

Ce este Zero Trust?

Zero Trust (ZT), un model de securitate care provoacă modelul tradițional de securitate bazat pe perimetru, funcționează sub o regulă fundamentală: „Nu ai încredere niciodată, verifică întotdeauna”. Introdus de John Kindervag, analist principal la Forrester, în 2010, Zero Trust a fost dezvoltat pentru a aborda problemele apărute pe măsură ce întreprinderile au trecut la cloud, cum ar fi creșterea numărului de persoane neverificate cu permisiunea de a folosi conturile online, crescând riscul de încălcare a datelor.

Într-un model Zero Trust, toți identificatorii sunt supuși unor teste riguroase, recunoscând că riscurile pot fi deja prezente în rețea. Nicio entitate, indiferent dacă este o persoană sau un dispozitiv, nu are încredere în mod inerent. Autentificarea, autorizarea și verificarea continuă (AAV) sunt solicitate înainte de a se acorda accesul la resurse. Acest model permite identificarea rapidă a comportamentului suspect și răspunsul rapid la potențialele amenințări, atenuând impactul atacurilor cibernetice.

Cum funcționează Zero Trust

Zero Trust presupune că vulnerabilitățile nu sunt doar exterioare, ci pot locui și în interior, mascarându-se ca entități aparent benigne. Într-un scenariu Zero Trust, încrederea trebuie restabilită continuu prin toate interacțiunile și solicitările de acces. Prin AAV, fiecare entitate trebuie să fie controlată la fiecare punct de intrare, indiferent de încrederea percepută.

• Autentificarea folosește autentificarea cu mai mulți factori (MFA) și seiful de acreditări pentru a verifica identitatea.
• Autorizarea determină nivelurile de acces pe baza descrierii postului și a accesului necesar la date.
• Verificarea monitorizează continuu comportamentul pentru a asigura respectarea autorizațiilor și a protocoalelor de securitate.

Cum funcționează Least Privilege

Principiul celui mai mic privilegiu, sau POLP, este un principiu de securitate distinct, dar la fel de vital, care susține ca entităților să li se acorde nivelul minim de permisiune sau autorizație necesar pentru a-și îndeplini funcțiile. Utilizează o strategie „nevoie de a cunoaște” și „nevoie de utilizare”, limitând accesul inutil pentru a minimiza suprafețele potențiale de atac.

Imaginați-vă ecosistemul digital al companiei dvs. ca o rețea de puncte de intrare, fiecare conducând la diferite zone care conțin active valoroase și date confidențiale. POLP asigură că fiecare utilizator, aplicație și sistem are un set de chei, permițând accesul doar la zonele necesare și revocându-le odată ce scopul lor este îndeplinit.

Respectând regula celui mai mic privilegiu, o întreprindere își minimizează suprafața de atac, iar aceasta este totalitatea tuturor punctelor de intrare posibile pentru actorii rău intenționați, delimitate sistematic. Această reducere este realizată cu succes prin:

• Restricționarea accesului la entitățile care nu au nevoie de el
• Reducerea punctelor de intrare prin care intrușii pot pătrunde în sistem.
• Restricționarea amplorii impactului lor potențial la intrare

Care este diferența dintre încredere zero și privilegiu minim?

ZTNA și POLP diferă unul de celălalt în patru moduri:

1. Încrederea zero este holistică, în timp ce cel mai mic privilegiu se concentrează pe drepturi și aprobări

Prima diferență între încredere zero și cel mai mic privilegiu este în ceea ce privește domeniul lor de acoperire. Încrederea zero aruncă o rețea foarte largă asupra fiecărui aspect al arhitecturii rețelei, punând la îndoială conceptul tradițional de securitate condusă de perimetru. Aceasta implică faptul că nicio entitate, din interior sau din exterior, nu are încredere în mod inerent, chiar dacă nu încearcă să vâneze activ resurse sensibile.

Dimpotrivă, cel mai mic privilegiu se concentrează în principal pe reglementarea drepturilor și permisiunilor anumitor utilizatori sau aplicații. Gama sa este mai restrânsă și se bazează pe premisa că entitățile au dreptul doar la accesul minim necesar pentru a-și executa sarcinile atribuite.

2. Cel mai mic privilegiu este aplicat la nivel granular, în timp ce încrederea zero este mai strategică

Cel mai mic privilegiu este în mod natural mai granular, deoarece restricționează accesul pe entitate sau pe activitate. Implică mecanisme de control precise care garantează utilizatorilor sau aplicațiilor doar permisiunile necesare pentru a-și îndeplini atribuțiile.

Deși abordarea zero trust poate fi granulară, de obicei funcționează la o scară mai mare, concentrându-se pe anumite segmente de rețea, echipamente sau clasificarea identității. Veți selecta adesea instrumente de management al infrastructurii IT pe baza filozofiei lor zero încredere, iar aceasta este o mentalitate strategică implementată la nivel de proiectare.

3. Cel mai mic privilegiu este mai ușor de implementat decât încrederea zero

A treia diferență între încredere zero și cel mai mic privilegiu este atunci când cel mai mic privilegiu este de obicei implementat prin intermediul sistemelor de control restrictive, administrarea utilizatorilor și alocarea de autorizații. În general, implementarea în cadrul arhitecturilor de rețea stabilite este mai ușoară. Pe de altă parte, adoptarea încrederii zero necesită adesea modificări semnificative ale arhitecturii rețelei, cum ar fi segmentarea rețelei. Aceasta implică o reevaluare aprofundată a cadrului general de securitate.

4. Încrederea zero este proactivă, în timp ce cel mai mic privilegiu reacționează la solicitările de acces

Folosind o abordare a necesității de a cunoaște împreună cu o abordare a necesității de utilizare, cel mai mic privilegiu limitează accesul la active în funcție de necesitate. Se concentrează pe stabilirea și implementarea permisiunilor de acces în avans, în loc de abordarea de verificare continuă a zero trust. Încrederea zero oferă o strategie proactivă prin confirmarea permanentă a autenticității, acurateței și validității entităților și activităților acestora.

În rezumat: Zero Trust vs Least Privilege

Atât Zero Trust, cât și Principiul Privilegiului minim sunt componente vitale ale unui cadru solid de securitate cibernetică, subliniind importanța stabilirii unor controale de acces fiabile, bazate pe identitatea utilizatorului și context. Deși POLP poate fi implementat independent, este cel mai eficient atunci când este aplicat într-un mediu Zero Trust, care monitorizează continuu comportamentul utilizatorului și verifică identitățile și activitățile entităților.

În era noastră digitală complexă, tactica tradițională de apărare a castelului și șanțului nu mai este viabilă. Hackerii calificați pot implementa scheme de atac distribuite împotriva organizațiilor, necesitând o strategie de securitate cibernetică distribuită în mod egal. Utilizarea tuturor măsurilor de protecție disponibile, inclusiv Zero Trust și Least Privilege, pentru a securiza cât mai multe puncte de acces posibil este imperativă.